Mititelu alături de Adrian Păunescu: „A protejat Universitatea de când s-a înființat!”

Mititelu alături de Adrian Păunescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, și-a exprimat
solidaritatea față de poetul Adrian Păunescu, aflat cu probleme
grave de sănătate la spital. Oficialul oltean a precizat că Adrian
Păunescu este un simbol pentru Universitatea Craiova, care a
protejat clubul din Bănie de-a lungul timpului.

Adrian Păunescu e președinte de onoare de când s-a
făcut acest club, a fost protectatorul Universității, dacă nu s-ar
fi implicat poate nu am fi trăit bucuriile care-au fost.Am fost la
Cenaclul Flacăra, am crescut pe Adrian Păunescu. A avut o
semnificație aparte pentru noi oltenii”
, a spus Adrian
Mititelu la gsp tv.

Starea lui Adrian Păunescu s-a agravat, în noaptea de marți spre
miercuri, medicii încercând timp de mai multe ore resuscitarea lui.
Inima lui Adrian Păunescu a repornit, fiind susținută și de aparate
prin care este drenat sângele, starea pacientului fiind în
continuare gravă, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Șerban
Brădișteanu, șeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Floreasca,
unde este internat poetul.

Poetul este internat din 26 octombrie la Spitalul de Urgență
Floreasca, având probleme cardiace, renale și hepatice. În calitate
de publicist a condus ziarul Sportul românesc, o scurtă perioadă în
1999, si a realizat emisiuni de fotbal la Antena 1. Melodia Cantec
pentru Oltenia a fost scrisa de de Adrian Paunescu, in 1983.
Cantecul-imn a fost prelucrat mai tarziu de Ciri Mayer Band, iar
titlul a fost schimbat de suporterii Universitatii, dupa versurile
imnului, in Oltenia Eterna Terra Nova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×